duminică, 25 octombrie 2009

PEŞTERA COMARNIC

Peştera este situată în Judeţul Caraş-Severin, Comuna Caraşova, în raza satului Iabalcea, în Valea Comarnic, Versantul Stâng, Dealul Ponicova. Totodată peştera se află în interiorul Parcului Naţional Semenic - Cheile Caraşului.

Peştera Comarnic este una din cele mai mari şi în acelaşi timp una din cele mai frumoase peşteri din Banat, prin sălile ei monumentale şi grandoarea formaţiunulor stalagmitice. Este deschisă turismului larg, nefiind momentan amenajată şi nici electrificată. Acest lucru însă nu îi ştirbeşte cu nimic frumuseţea, din contră, conferă vizitatorilor un aer de mister şi aventură. Vizitarea peşterii se face sub conducerea unui ghid calificat, care cunoaşte în amănunt peştera şi atrage atenţia turiştilor asupra frumuseţii acestei lumi subpământene.
În 1856 este descoperită Peştera Comarnic de către un autor necunoscut. În 1893 Telegdi Roth Lajos efectuează un Studiu geografic al Cheilor Caraşului, iar în 1912 prima descriere a geologiei şi climatologiei peşterii şi a arealului carstic a fost facută de o societate maghiară de speologie condusă de dr. Kadic Ottocar. În 1947 este declarată de Academia Română rezervaţie naturală.
Intrarea Comarnic se află la capătul nordic al peşterii, este de dimensiuni mici, însă cu poartă metalică şi serveşte de acces grupelor de turişti conduse de ghid. Intrarea Ponicova se află în capătul sud-vestic al peşterii, la baza unui perete calcaros,este de dimensiuni mari, închisă de asemenea cu poartă metalică şi serveşte la ieşirea din peşteră. Din tavan atârnă în multe locuri stalactite de cele mai variate tipuri. Pe planşeu sunt bogat reprezentate stalagmitele, de la cele subţiri până la enormele domuri, precum şi stalagmite columnare, care întâlnind stalactite dau coloane graţioase.
Pereţii şi tavanul sunt în multe locuri îngroşaţi de scurgeri stalagmitice divers colorate, prezintă orgi, baldachine, văluri şi draperii, lame transparente, cristale minuscule de calcită şi felurite alte formaţiuni care strălucesc feeric la lumina lămpilor.
Am fost şi noi în excursie la Peştera Comarnic.
Iată câteva imagini cu noi:
























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu